Anul VI, numãrul 279 * 6 Martie 2010
Saptamanal editat de S.C. INDUSTRIAL PROINVEST S.R.L. Petrosani

Social

Costel Avram  si-a scos la inaintare putinii consilieri locali pe care ii mai are

De mai bine de jumatate de an, organizatia PRM din Valea Jiului a fost ca si moarta, ca multa lume chiar se intreba daca mai exista. Mai in gluma, mai in serios, din bogatul arsenal critic al  peremistilor nu a mai ramas nimic si prin consiliile locale abia daca se mai observa ca si acest partid este reprezentat. Ce-i drept la cel mai scazut nivel cantitativ dar dupa cum spuneam si la cel mai scazut nivel combativ. Doar Schipu de la Vulcan este ceva mai aprig, dupa ce Costel Avran ia dat functia de vicepresedinte, in locul lui Stefan Pascut, plecat putin pe la liberali sa vada viata mai galbena. Si aita ca odata cu venirea primaverii, Costel Avram isi scoate  in lume putiniui consilieri pe care ii mai are inca, la o conferinta de presa ce se anunta foarte conisitenta dupa o tacere asa de lunga. Mai exact spus, miercuri, Costel Avram, presedintele PRM Hunedoara si vicepresedinte al Consiliului Judetean Hunedoara (CJH), a sustinut prima conferinta de presa din acest an in Valea Jiului. Liderul PRM a fost secondat de consilierii locali Dorel Schiopu (Vulcan) si Emanoel Andronache ( Petrila) si de Florin Racotea, presedintele filialei PRM Petrosani. Temel supusew atentiei au fost: Consiliul Judetean Hunedoara, bugetele locale, drumul judetean Simeria - Petrosani si bineinteles organizatia PRM la nivel de judet si nu numai. Potrivit lui Avram, suma de 60 de milioane de euro reprezinta  bugetul Consiliului Judetean Hunedoara. Cu toate ca o treime din acesti bani sunt alocati Directiei Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, 140 de oameni angajati  pana acum in sistem vor intra, incepand de la 1 aprilie, in somaj, pe seama ordonantei de restructurare. Potrivit unor date statistice, directia copilului din Hunedoara are cel mai mare numar de nagajati din tara si probabil si numarul restructurarilor va fi cel mai mare. Pentru toate drumurile din judet au fost alocate 241 miliarde de lei vechi. Pentru drumurile judetene,  insumand 1.800 km, CJH a alocat anul acesta  190 miliarde de lei, iar pentru cele comunale 51  miliarde de lei. Discrepanta intre alocatii poate parea mare, dar va reamintim ca anul trecut CJH a alocat pentru drumurile comunale o suma tripla fata de anul acesta - 151 miliarde lei.  In c eea ce priveste drumul  spre Parang, Costel Avram a venit cu o veste buna: „Presedintele Mircea Molot a reusit sa identifice resursele financiare, alocand fonduri pentru continuarea a inca 2 km de drum, pana in zona unde drumul e, cat de cat, practicabil. Practic, acesti 2 km continua kilometrul de drum construit asa cum se cuvine anul trecut.”  Nu putea lipsi de pe agenada lui Avram situatia de la Apa Serv Valea Jiului, aflata dupa cum se stie inca in curtea Consiliului Judetean, cu toate eforturile lui Molot soi Avram de a o plasa primariilor din Valea Jiului, dupa ce au adus-o la faliment. Consiliul Judetean Hunedoara, in  dorinta de a fi alaturi de cetatenii Vaii Jiului, a scos din vistierie  anul trecut 30 miliarde lei, reprezentand plata TVA pentru lucrarile efectuate la Statia de la Danutoni. Tot spre Apa Serv vor pleca anul acesta 5 miliarde de lei pentru lucrarile din zona Brazi. In privinta posibilitatii accesarii celor 40 de milioane euro (peste 1.600 miliarde lei!) de catre Apa Serv pe un proiect european, CJH a gasit solutia: divizarea Apa Serv in doua. Una noua, care poate accesa banii europeni, si cealalta se va ocupa cu recuperarea datoriilor catre Apa Serv. Costel Avram a pus majorarile efectuate de Apa Serv pe seama campaniilor electorale: „Daca pretul apei crestea cand si cu cat trebuia, nu se ajungea aici. Insa au fost campaniile electorale si nu s-a vrut luarea acestei masuri”. Vicepresedintele CJH a mai subliniat un aspect evident: „Faptul ca atat presedintele Mircea Molot, cat si persoana mea ne implicam permanent in rezolvarea problemelor Vaii jiului, din pacate, nu putine la numar, dovedeste, fara tagada, ca ne intereseaza Valea Jiului si ca CJH aloca in continuare importante resurse financiare Vaii Jiului! Fata de anul trecut, CJH a alocat anul acesta din TVA-ul pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunitatilor din Valea Jiului cu 10 miliarde mai putin. Ceea ce, intr-un an de criza acuta, e trebuie sa recunoastem, o performanta. Cea mai defavorizata localitate din Valea Jiului in privinta fondurilor alocate pentru echilibrarea bugetelor locale a fost municipiul Vulcan. „Fara indoiala, Vulcanul va fi primul oras din Valea Jiului pe lista unei viitoare rectificari bugetare”, a declarat Costel Avram. Ca sa fim corecti, CJH a alocat pentru drumurile din Vulcan - 4 miliarde de lei, iar pentru cele din Petrosani - 2 miliarde de lei. Costel Avram a facut lumina si in privinta mult discutatului drum judetean Simeria-Petrosani, demarate in 2003 si avand ca prim termen de finalizare anul 2007, apoi 2010. Blindat cu o multime de acte, a prezentat situatia la cele 3 tronsoane, demonstrand, daca mai era cazul, cauza incetinirii acestor lucrari: diferenta intre progresul fizic al lucrarilor si progresul financiar. Ceea ce inseamna, pe scurt, ca lucrarile au fost inaintea finantarii. In momentul de fata, lucrarile la acest drum sunt sistate la cele 3 tronsoane si, bineinteles, si contractele sunt suspendate, licitatiile urmand a fi efectuate pana la sfarsitul lui mai. „Va asigur ca dl. Mircea Molot, presedintele CJH, a intreprins in aceasta chestiune tot ceea ce era posibil, din punct de vedere uman si institutional: drumuri, multe drumuri la Bucuresti, si, bineinteles, adrese la Ministerul Transportului, la Directia Nationala de Drumuiri, la dl. prim ministru Emil Boc.” Dupa cum se stie,  PRM Hunedoara a avut un inceput de an efervescent, concretizat prin multe intalniri zonale, reorganizari de filiale, excluderi din PRM. Toata aceasta agitatie  a PRM are ca scop pregatirea alegerilor din 2012, care reprezinta prioritatea politica in acest sens a acestui partid, cu notabile rezultate la ultimele alegeri desfasurate anul trecut. In acest sens, PRM-ul hunedorean a declansat deja o actiune de identificare a posibililor candidati pentru functiile de consilieri locali si primari. In privinta alegerilor din 2012, Costel Avram se arata optimist: „PRM-ul va avea un cuvant de spus pe esichierul politic al judetului Hunedoara la viitoarele alegeri locale, judetene, parlamentare. Dar pana atunci, cel mai important lucrul pentru alesii si militantii PRM raman, in continuare, oamenii si modalitatile de a-i ajuta institutional pentru a supravietui aceste crize cumplite.”  Cum ramane de vazut. Important este ca presedintele Avram ne-a dat de inteles ca exista vointa din partea PRM in aceasta directie.  Tot e ceva!...

Sergiu NEAGU

Parlamentul European da unda verde raportului Valean care deschide drumul catre securizarea aprovizionarilor cu energie in Europa

Parlamentul European da unda verde raportului elaborat de vicepresedintele liberalilor europeni, Adina Valean, privind investitiile in infrastructura energetica.Raportul ofera Comisiei Europene un instrument pentru dezvoltarea unei politici energetice comune, care va asigura pe viitor o piata competitiva si, implicit, preturi mai mici pentru consumatorul european. Adina Valean a subliniat in discursul sau de sustinere a raportului ca adoptarea acestui instrument de notificare a investitiilor in infrastructura energetica va oferi posibilitatea de a planifica si de a identifica nevoia de investitii suplimentare pe baza unor studii si analize riguroase.Acest instrument, insa, trebuie folosit pentru beneficiul cetatenilor si companiilor Statelor Membre, cu atat mai mult cu cat problema securitatii energetice si a preturilor rezonabile la energie se afla la baza competitivitatii in Uniunea Europeana.“Europa se afla la rascruce si prioritatea noastra trebuie sa fie, acum  mai mult decat oricand, sprijinirea companiilor prin crearea unui climat competitiv sanatos. Avem nevoie de o politica energetica cu adevarat eficienta. Scopul nostru este sa asiguram companiilor  si cetatenilor europeni energie la preturi rezonabile.”Vicepresedinta liberalilor europeni a atras, insa, atentia ca aceasta noua propunere legislativa nu trebuie sa devina o povara in plus pe umerii companiilor din sectorul energetic si nici nu trebuie sa afecteze confidentialitatea tranzactiilor de pe aceasta piata. “Am remarcat tentatia institutionala de a include totul in aceasta propunere legislativa. Cred ca este o greseala. Pentru ca acest instrument sa fie cu adevarat eficient, trebuie sa ne concentram pe informatia utila si sa tinem cont de faptul ca este important sa evitam  birocratia inutila si sa ne asiguram ca nu afectam confidentialitatea pietei.”In acelasi discurs, Adina Valean a insistat asupra faptului ca raportul sau ofera echilibrul necesar si nu permite Comisiei Europene sa intervina in procesul decizional privind amplasarea unei investitii in energie intr-un loc sau altul de pe teritoriul Uniunii Europene.

Mai bine magar decat bou?

Incepand din 1 august 2010, nu vor mai fi eliberate roviniete autocolante, tariful de utilizare a drumurilor nationale fiind platit prin intermediul unui sistem informatic, asa-numita “rovinieta electronica”, conform unui proiect al Ministerului Transporturilor. Sistemul electronic de emitere si control al rovinietei va intra in functiune la 1 august, urmand ca soferii fara documentele care atesta plata acesteia sa achite CNADNR despagubiri in functie de tipul vehiculului, respectiv intre 28 si 1.210 euro, si amenzi cuprinse intre 250 si 4.500 de lei. Sumele provenite din despagubiri vor fi venituri extra bugetare ale Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) si reprezinta o suma egala cu tariful pe un an, in functie de tipul vehiculului folosit fara a detine rovinieta valabila. De la 1 august 2010, dupa opt ani de la aparitie, vor disparea rovinietele autocolante, acestea fiind inlocuite de “rovinieta electronica”, conducatorii auto platind taxa de utilizare a drumurilor nationale printr-un sistem electronic. In urma cu cativa ani, daca imi aduc bine aminte, se spunea ca in pretul benzinei intra si o taxa, aceea de drum. Intre timp, a aparut o alta taxa, roviniata, care se pare ca e si ea tot pentru drum. Sunt doua? A ramas doar rovinieta? Oricum, nu conteaza, de ce? O platesti oricum … o platesti, doar a fost introdusa cu un scop nobil…pentru a avea drumuri. Si avem … Avem? Haideti, stiti ca avem … sunt drumurile patriei in care ne rupem zilnic masinile … ca doar platim taxe! Oare taxa aceasta nu am putea sa o platim raportandu-ne la niste criterii obiective? Cum ar fi sa platim roviniata in functie de calitatea drumurilor? Suna bine, nu? Dar cam falimentar pentru stat, as zice eu … . Cum ar fi sa platim rovinieta in functie de kilometrii parcusi in afara localitatilor? Dar cum ar suna sa platim orice fel de taxa in functie de performantele profesionale ale parlamentarilor? Falimentar pentru ei! Daca imi stric masina din cauza drumurilor existente, si am rovinieta....pe cine pot da in judecata sa-mi recuperez prejudiciul? Sunt surprinsa de aceasta situatie, mai ales cand stim care este valoarea unui kilometru de autostrada la noi, unul exorbitant, de aceea nu reusesc sa inteleg un lucru simplu, elementar, de ce in cazul drumurilor noastre nu este valabila  axioma SCUMP DAR BUN? Ministerul Transporturilor declara in continuu, incat devine plicticos, acelasi lucru: ca nu sunt bani pentru autostrazi. Cum? Am si eu o intrebare, de om platitor de taxe, cum de cei care se ocupa in Romania cu constructia de autostrazi si intretinerea drumurilor nationale sunt putrezi de bogati? Mass-media ii numeste regii asfalturilor… doresc sa cunosc si eu metoda prin care acesti oameni au facut bani, mai ales ca nu mi se pare mare efortul depus, faci bani din asfalt intr-o tara fara asfalt!!! In concluzie,  platim  pentru drumuri proste, pentru gropi si pentru a-i imbogati pe cei care zic ca au in grija o astfel de activitate. Taxa asta e echivalentul unui scuipat intre ochi mai ales ca in Romania anului 2010 asfaltarea/plombarea soselelor se face la butelie, inclusiv in orasul nostru drag!!!“E greu sa trezesti prin spirit o masa sociala cazuta in nesimtire”. - Vasile Butulescu

Bogdana Pera

Termoficare Petrosani anunta

Familiile si persoanele singure cu venituri reduse care utilizeaza pentru incalzirea locuintei energie termica furnizata in sistem centralizat sunt invitate la S.C. Termoficare S.A., camera 13, pentru a completa cererea si declaratia pe propria raspundere de acordare a ajutorului pentru incalzirea locuintei  ce se acorda de Primaria Municipiului Petrosani. Pentru completarea dosarului sunt necesare copii dupa actele de identitate ale membrilor familiei si copie dupa contractul de cumparare/inchiriere/comodat etc. al apartamentului Mentionam ca ajutorul pentru incalzirea locuintei se face prin compensare procentuala a valorii efective a facturii la energia termica.In sensul prevederilor privind ajutorul lunar se acorda numai pentru energia termica consumata in scopul incalzirii locuintei si nu include energia termica consumata in scopul prepararii apei calde menajere.                                                                                      

Director,

Ioan Colda

 

 
Copyright ZIARUL INFORMATIA 2007